Ideea de restaurant se naște în 2008 când încep și lucrările de construcție a clădirii acestuia. Pe data de 13 noiembrie 2010 se deschid oficial ușile restaurantului Provencal. Se diferențiază cu ușurință printr-un stil influențat de cultura franțuzească, atât din punct de vedere al designului interior – cât și din perspectivă gastronomică.
Garantăm în introducerea de pe prima pagină că mâncărurile sunt gătite folosind ingrediente de cea mai bună calitate de pe piață. De asemenea sosurile sunt pregătite după rețetele tradiționale, fără conservanți, coloranți și aditivi. Răspunsul întrebărilor dumneavoastră se află în mâinile bucătarului șef. Micul nostru secret este co-fondatorul restaurantului, bucătar de meserie, cu o experiență de peste 7 ani la un restaurant din Paris, un om care păstrează tradiția gustului și a sănătății când vine vorba de prepararea mâncării.
Existența noastră între restaurantele din Rădăuți este motivată de dorința de a aduce gusturi, arome și perspective noi în privința culturii gastronomice. Iar pentru cei care doresc să servească masa în cadrul comod al casei vă punem la dispoziție un meniu bogat și pentru comenzi la domiciliu, în Rădăuți și împrejurimi.
Vă așteptăm într-un ambient francofon pe Strada 1 Mai numărul 71 din Rădăuți. Pentru a ne localiza puteți folosi harta. Iar pentru relații suplimentare ne puteți contacta.